Marea Neagră e în război cu Munţii Carpaţi

În anul 2008, România europeană a marcat altfel deschiderea sezonului de vacanţe la mare.

Evenimentul, desfaşurat la hotelul President din Mangalia, în prezenţa ministrului turismului, autorităţilor locale, unor proprietari şi asociaţii din industria turistică, presei, a fost preluat şi condus în mod intempestiv de către preşedintele Traian Băsescu spre un beneficiu strict electoral.

Însoţit de candidaţii PD-L Iorguş, Onaca şi Popescu, preşedintele Băsescu a transformat totul într-un miting portocaliu cu imn şi horă de partid.

Despre turismul de litoral s-a discutat puţin, în esenţă cam atât : anul acesta o sa fie bine !?.

Totuşi, preşedintele Băsescu ne-a atras atenţia cu seriozitate că duşmanul Mării Negre româneşti nu e Marea Neagră bulgarească ci proprii noştri Munti Carpaţi. Asistenţa a rămas nedumerită căci ştia, asa cum ştim şi noi, că produsele turistice montane şi cele de litoral sunt complementare şi nu în competiţie şi constituie un avantaj pentru economiile care le au pe amândouă.

Nu ştim dacă preşedintele Băsescu va avea vreodată vreun aport pozitiv la industria turistică românească dar suntem siguri că în industria conflictelor a atins apogeul: a pus în relaţie de ostilitate Marea Neagră cu Munţii Carpaţi.

În fine, văzând atitudinea prezidenţială şi lipsa de reacţie a ministrului turismului, ne permitem să propunem concluzia că, obiectivul maxim al actualei puteri de dreapta în domeniul turismului ar trebui să sune cam aşa : « dacă nu putem să-i ajutăm, măcar să nu-i încurcăm »

Departamentul Turism– Mediu de Afaceri- IMM

Reclame

Etichete: , ,

Un răspuns to “Marea Neagră e în război cu Munţii Carpaţi”

  1. realitateasf Says:

    Ei, na! Hai că aţi găsit subiect: Băselu zice aşa, bla, bla…

    Ia faceţi bne domniile voastre de la PSD şi veniţi cu un program şi o strategie să definiţi şi să puneţi în aplicare ideea de complementaritate între Carpaţi şi Marea Neagră, să vedem atunci ce mai zice Băselu…
    Faceţi dumneavoastră un simpozion, invitaţi agenţiile turistice şi puneţi de nişte liniuţe cu aplicabilitate într-un program de guvernare:
    -pachete turistice complementare;
    -vouchere de vacanţă iarna la munte pentru turiştii care au fost vara la mare;
    -criterii de funcţionare a localurilor de alimentaţie publică pe baza cost/investiţie/eficienţă;
    -programe sociale şi de asistenţă managerială;
    -etc-uri d-ăstea.

    Apropos, dacă pe bulgari îi consiliază nemţii în materie de turism, pe noi cine ne consiliază? Ăia din Absurdistan? Nu ar trebui să avem şi noi un program d-ăsta comun cu vreo ţară din vest???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: